duminică, 12 mai 2013
Loc Bantuit
Sute de locuri – case, cimitire, teatre, petice de padure ori de desert, varfuri muntoase sau vai – din intreaga lume, au capatat, de-a lungul vremii, o faima ciudata: acolo se intampla niste lucruri inexplicabile ori, cel putin, neexplicate (stiintific, rational) pana in prezent, ori explicate in asa fel incat explicatiile sunt acceptate doar de cei care cred in paranormal. Aparitii misterioase, disparitii la fel de misterioase, sunete stranii, lumini enigmatice… Incluzandu-le pe cele mai faimoase, precum fantasticul si celebrul Triunghi al Bermudelor si Insula Alcatraz, cu inchisoarea omonima, prin care bantuie fantoma lui Al Capone, iata o lista de 10 locuri pe care sa le aveti in vedere daca sunteti pasionat de fenomene paranormale. Unele dintre aceste “locatii” chiar au devenit destinatii turistice, fiind vizitate anual de mii de pelerini aflati in cautarea unor revelatii, dar si de cercetatori din domeniul fenomenelor paranormale. De ce nu? Intr-o epoca in care ofertele turistice se diversifica si se specializeaza, pentru a se potrivi diferitelor interese ale clientilor, de ce n-ar exista si “tururi paranormale”, destinate celor dornici sa afle ce se gaseste dincolo de cunoasterea lumii in spiritul pozitivismului?
http://stylestefcristian.blogspot.ro
<a href="http://www.piatraneamt.sindcultura.ro/">Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamţ</a>
<a href="http://www.lunaviteb.com" title="LunaViteB.com - de Adi Durai" target="_blank">LunaViteB</a>
<a href="http://www.piatraneamt.sindcultura.ro/">Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamţ</a>
<a href="http://www.lunaviteb.com" title="LunaViteB.com - de Adi Durai" target="_blank">LunaViteB</a>
Secretele lui lovedal
YETI - URIASUL DIN HIMALAYA
Cel mai renumit monstru despre care s-a spus ca ar putea fi veriga lipsa intre om si maimuta este fara indoiala Yeti, salbaticul din Himalaya. Numele sau deriva de la un termen folosit de serpasii din zona yeh-teh, care inseamna creatura de acolo. Primul european care a gasit dovezi ale existentei unei fiinte uriase in regiune este exploratorul britanic L.A. Waddell, care a vazut niste urme gigantice de labe in zapezile de pe un pisc. Yeti dobindeste faima internationala in 1921, cind o expeditie condusa de Charles Howard-Burry descopera urme in zapada de pe Everest si observa cu binoclul, la mare distanta, niste siluete intunecate. Desi este adesea numit omul zapezii, notiunea ca ar avea blana alba este complet gresita, majoritatea martorilor oculari afirmind ca Yeti este acoperit cu par de culoare inchisa, maro sau negru. In 1951, alpinistul Eric Shipton a descoperit pe Everest, la o altitudine de peste 5.400 m, urme bine pastrate ale trecerii unei fiinte uriase. Amprenta plantara fotografiata de el masoara 45 cm lungime si 33 latime si pare a avea doar patru degete. Scepticii care au analizat fotografia spun ca ar putea fi o iluzie, aparuta prin topirea zapezii unde se imprimase o laba normala. Prin topire, amprenta s-a largit ajungind pina la impresionantele dimensiuni surprinse pe pelicula de alpinist. Sustinatorii lui Yeti afirma ca acest lucru s-ar putea intimpla, poate, in zone mai circulate, insa pe Everest traficul e mai mult decit redus si, in tot cazul, nimeni nu s-ar aventura descult prin zapada.Mai este denumit si Meh-teh (sau Mih-teh) si traieste în padurile din înaltimile Himalayei. Are corpul acoperit cu par de culoare ruginie uneori chiar gri. Are marimea unui om 1,5 - 1,8 m si este de asemenea ominvor. Capul e de forma conica cu barbia proeminenta si gura este lipsita de buze. Despre aceasta creatura localnicii spun ca ataca chiar si oamenii. Este fiinta care apare, stilizat,pe zidurile manastirilor Tibetane si este descrisa în scrierile religioase ca având o forma antropoida.Zonele în care faptura este semnalata are o densitate a populatiei foarte mica asa ca întâlnirile cu Yeti sunt rare. De subliniat însa faptul ca popultia locala nu pune deloc la îndoila existenta sa. Yeti exista si face parte din natura! În cautarea hranei aceasta faptura ajunge si în zonele înzapezite ale Himalayei unde au fost gasite atât de renumitele urme ale sale. Picioarele sale sunt scurte dar late si cel de-al doilea deget este mai lung decât degetul mare, ceea ce face ca urmele sale sa fie foarte usor diferentiate de cele omenesti.
Clasificat ar putea fi într-o forma seciala de urangutani care spre deosebire de de cei adevarati traiesc pe pamânt si nu în copaci. Multi cercetatori îl considera însa a fi acea veriga lipsa din lantul evolutiei omului de la maimuta la ceea ce este azi.În cautarea lui Yeti s-au organizat multe expeditii si s-au scris multe carti despre el. Expeditiile s-au întors lipsite de succes si gramada de carti scrise nu au reusit nici ele sa clarifice misterul creaturii.
Una din cele mai noi teorii cu privire la Yeti îi apartine alpinistului Reinhold Messner care într-una din cartile sale sustine ca Yeti ar fi o forma de urs care traieste în Himalaya si a carui urme sunt asemanatoare cu acelea care le lasa Yeti. Faptul ca urmele nu prezinta gheare se datoreaza talpilor foarte groase ale acestui tip de urs.
Cel mai renumit monstru despre care s-a spus ca ar putea fi veriga lipsa intre om si maimuta este fara indoiala Yeti, salbaticul din Himalaya. Numele sau deriva de la un termen folosit de serpasii din zona yeh-teh, care inseamna creatura de acolo. Primul european care a gasit dovezi ale existentei unei fiinte uriase in regiune este exploratorul britanic L.A. Waddell, care a vazut niste urme gigantice de labe in zapezile de pe un pisc. Yeti dobindeste faima internationala in 1921, cind o expeditie condusa de Charles Howard-Burry descopera urme in zapada de pe Everest si observa cu binoclul, la mare distanta, niste siluete intunecate. Desi este adesea numit omul zapezii, notiunea ca ar avea blana alba este complet gresita, majoritatea martorilor oculari afirmind ca Yeti este acoperit cu par de culoare inchisa, maro sau negru. In 1951, alpinistul Eric Shipton a descoperit pe Everest, la o altitudine de peste 5.400 m, urme bine pastrate ale trecerii unei fiinte uriase. Amprenta plantara fotografiata de el masoara 45 cm lungime si 33 latime si pare a avea doar patru degete. Scepticii care au analizat fotografia spun ca ar putea fi o iluzie, aparuta prin topirea zapezii unde se imprimase o laba normala. Prin topire, amprenta s-a largit ajungind pina la impresionantele dimensiuni surprinse pe pelicula de alpinist. Sustinatorii lui Yeti afirma ca acest lucru s-ar putea intimpla, poate, in zone mai circulate, insa pe Everest traficul e mai mult decit redus si, in tot cazul, nimeni nu s-ar aventura descult prin zapada.Mai este denumit si Meh-teh (sau Mih-teh) si traieste în padurile din înaltimile Himalayei. Are corpul acoperit cu par de culoare ruginie uneori chiar gri. Are marimea unui om 1,5 - 1,8 m si este de asemenea ominvor. Capul e de forma conica cu barbia proeminenta si gura este lipsita de buze. Despre aceasta creatura localnicii spun ca ataca chiar si oamenii. Este fiinta care apare, stilizat,pe zidurile manastirilor Tibetane si este descrisa în scrierile religioase ca având o forma antropoida.Zonele în care faptura este semnalata are o densitate a populatiei foarte mica asa ca întâlnirile cu Yeti sunt rare. De subliniat însa faptul ca popultia locala nu pune deloc la îndoila existenta sa. Yeti exista si face parte din natura! În cautarea hranei aceasta faptura ajunge si în zonele înzapezite ale Himalayei unde au fost gasite atât de renumitele urme ale sale. Picioarele sale sunt scurte dar late si cel de-al doilea deget este mai lung decât degetul mare, ceea ce face ca urmele sale sa fie foarte usor diferentiate de cele omenesti.
Clasificat ar putea fi într-o forma seciala de urangutani care spre deosebire de de cei adevarati traiesc pe pamânt si nu în copaci. Multi cercetatori îl considera însa a fi acea veriga lipsa din lantul evolutiei omului de la maimuta la ceea ce este azi.În cautarea lui Yeti s-au organizat multe expeditii si s-au scris multe carti despre el. Expeditiile s-au întors lipsite de succes si gramada de carti scrise nu au reusit nici ele sa clarifice misterul creaturii.
Una din cele mai noi teorii cu privire la Yeti îi apartine alpinistului Reinhold Messner care într-una din cartile sale sustine ca Yeti ar fi o forma de urs care traieste în Himalaya si a carui urme sunt asemanatoare cu acelea care le lasa Yeti. Faptul ca urmele nu prezinta gheare se datoreaza talpilor foarte groase ale acestui tip de urs.
Creaturii misterioase
Pe continentul nord-american, in special in zonele impadurite de pe coasta pacifica, au aparut legende cu Bigfoot, numit de localnici si Sasquatch, descris ca un soi de maimuta masurind aproximativ 2 m.
In 1900, un ziar canadian din Victoria, Columbia Britanica, a publicat mai multe articole despre localnici care au vazut oameni-maimuta in paduri. Doua decenii mai tirziu, porfesorul canadian J.W. Burns a scris o multime de materiale despre gigantica aratare paroasa, popularizind termenul de Sasquatch, care ajunge celebru in Canada cu mult timp inainte ca relatarile despre existenta sa apara in SUA. Canadianul William Roe afirma, in 1955, ca s-a intilnit cu o femela Saquatch in timp ce se afla la vinatoare pe Muntele Mica din Columbia Britanica. Am simtit ca era o fiinta umana si mi-am dat seama ca nu mi-as ierta-o niciodata daca as impusca-o, a spus Roe. Atunci cind aceasta relatare a aparut in ziare, un batrin taietor de lemne a marturisit o intimplare cit se poate de stranie, pe care o tainuise timp de 30 de ani, de teama sa nu fie luat drept nebun. Albert Ostman a povestit ca, in 1924, a fost rapit de un Saquatch in timpul unei expeditii in zona Vancouver. Doua nopti la rind cineva i-a umblat in provizii, iar o calauza indiana l-a avertizat ca ar putea fi un Saquatch. Peste citeva nopti, Ostman a fost trezit brutal din somn, descoperind ca a fost inchis in sacul de dormit si ca este tirit prin padure. A fost un drum de cosmar, de vreo 30 km dupa aprecierea sa, si era cit pe-aci sa se sufoce in sac. Dupa mai multe ore de mers, sacul a fost trintit pe pamint, iar cind a iesit, taietorul de lemne s-a trezit inconjurat de patru fiinte paroase, ce parea sa alcatuiasca o familie - mama, tatal si doi copii. Capul familiei avea cam 2,40 m, era foarte solid si acoperit cu o blana neagra. Copiii, la rindul lor, aveau peste 2 m. Cei patru Sasquatch comunicau intre ei printr-un soi de limbaj inteligent si, desi nu i-au facut nici un rau, nu pareau dispusi sa-l lase sa plece. Birlogul lor se afla intr-o vale micuta, inconjurata de stinci, iar singura cale de acces era pazita de masculul adult. Ostaman a fost tinut in captivitate sase zile, timp in care a incercat sa se imprieteneasca cu baiatul-maimuta. Acesta parea foarte interesat de punguta cu tutun a strainului, ceea ce i-a dat o idee omului. El i-a intins adultului punga care si-a turnat intreg continutul in gura. Ingestia masiva de tutun i-a facut rau salbaticului, care s-a prabusit la pamint zvircolindu-se, ceea ce i-a dat prilejul lui Ostman s-o ia la fuga. Chiar daca a vorbit abia peste zeci de ani de la intimplarea propriu-zisa, cei care l-au auzit pe Ostman povestind au spus ca pensionarul parea de buna-credinta. Aceasta e cea mai detaliata relatare a intilnirii cu un Sasquatch, insa cea mai cunoscuta dovada a existentei sale este un film facut in padurile din California.
BESTIA DIN GEVAUDAN
În comparatie cu Yeti sau cu monstrul din Loch Ness sau cu Big Foot al americanilor, “Bestia din Gévaudan” a existat în realitate, rapoartele epocii aratînd ca au existat cel putin o suta treizeci de victime.
Pe 30 iunie 1764 o tînara este ucisa cu bestialitate, aproape de Langoge. Aceasta va fi prima victima a “Bestiei”. Vor urma alte femei si copii ucisi de o “Bestie” pe care localnicii vor începe sa o descrie ca pe un animal cu un cap mare, cu o dunga neagra pe spinare si cu o coada stufoasa. În Gévaudan, oamenii încep sa se obisnuiasca cu atacurile Bestiei, devenite foarte frecvente. Însa ferocitatea acestora - corpurile sunt mutilate, decapitate sau despicate, si mai ales faptul ca victimele erau numai femeile si copiii, nici un barbat de peste saisprezece ani nefiind atacat, îi fac sa creada ca Bestia îsi alege victimele mai ales din cauza “vulnerabilitatii lor”.
Sunt organizate numeroase campanii de vînatoare, în special de catre marchizul D’Apcher si contele De Mornagias, însa fara nici un rezultat. Foarte repede, vestile ajung la Paris, unde regele, ocupat de razboiul cu Anglia pentru cucerirea de noi teritorii în America, ofera o recompensa de 6000 de livre celui care va ucide Bestia. Încearca astfel sa puna capat zvonurilor care îi subminau autoritatea în regiune si puneau la îndoiala capacitatea sa de a guverna Franta. Acestei sume foarte mari se adauga doua mii de livre oferite de regiune Languedoc, si înca o mie de livre puse la dispozitie de episcopul de Mende, care, în decembrie 1764 invoca “mînia divina” pentru a explica atacurile Bestiei.
În februarie 1765, regele îl trimite pe gentilomul Normand Denneval, care are de ucis mai mult de o mie cinci sute de lupi care se ascund prin padurile din Gévaudan, si îl înlocuieste pe Duhamel, capitan de Dragoni, care organizase fara succes nenumarate campanii de vînatoare. Dar degeaba.
În septembrie, este rîndul lui Antoine de Beauterne, locotenent de vînatoare al regelui sa fie trimis în regiune. Acesta omoara un lup imens. Animalul va fi împaiat si trimis la Versailles ca un trofeu. Dar în 1766, Bestia ataca din nou.
La 18 iunie 1767, Jean Chastel, un om de prin partile locului, despre care se spune ca era vrajitor, dar si braconier, omoara ceea ce se crede a fi, în sfîrsit, Bestia, dar se dovedeste a fi de fapt, un simplu lup. Fapt e ca atacurile înceteaza.
Bestia nu a bîntuit regiunea Gevaudan decît trei ani, iar reputatia sa nu a trecut frontierele Frantei, însa misterul sau nu a fost niciodata elucidat si continua sa intrige istorici, cercetatori, oameni de stiinta. Au fost emise toate ipotezele posibile, inclusiv aceea a unui complot menit sa destabilizeze monarhia, a unei maimute evadate de la circ, care actiona cu ajutorul unei sabii (!), a unui vîrcolac sau chiar a unui extraterestru (!!). Oricît de fanteziste ar fi aceste ipoteze, acestea dovedesc ca teoria lupului ucigas nu a convins niciodata. Studii foarte serioase au dovedit ca topografia si executia crimelor exclud posibilitatea unui atac de lup. Si iata cum s-a nascut legenda “Bestiei din Gévaudan”.
MARTURII
Ce sa fie oare aceasta Bestie care bîntuie tinutul Gévaudan? Daca registrele bisericii sunt fidele în ceea ce priveste datele de deces, descrierile atacurilor ating supranaturalul, misterul, fantasmagoricul. Cum se poate face diferenta între ceea ce a fost vazut si ceea ce s-a crezut ca s-a vazut? Si ce sa mai spunem despre marturiile conform carora Bestia a desirat rochia victimei sau a vorbit la urechea victimei ? Sa fie oare niste perversi care îsi exorcizeaza proprii demoni si profita de credulitatea celorlalti?
ZANA ...............................
Mai putin cunoscuta, dar la fel de tulburatoare este povestea Zanei, femeia-maimuta, capturata in 1850 in regiunea Ochamchir din Georgia. Vinatorii au avut mult de furca pina sa prinda creatura salbatica, asemanatoare unei femei, dar si cu trasaturi specifice maimutelor. S-au mai auzit cazuri de copii crescuti alaturi de fiarele padurii, dar acestia pot fi usor recunoscuti prin trasaturile lor umane, doar comportamentul fiind animalic. In ceea ce o priveste pe Zana, ea avea brate, picioare si degete groase, un posterior masiv si era acoperita cu un par negru, ca o blana. Era foarte rezistenta la frig, detestind chiar spatiile incalzite. Comportarea sa era extrem de primitiva si salbatica. Zana era atit de rea incit, in primii ani, a fost tinuta intr-o cusca. Nu se cunosc foarte multe amanunte despre viata ei, dar dupa cit se pare, cu timpul, s-a mai imblinzit si a putut sa invete lucruri simple, cum ar fi sa macine porumbul. Desi nu a invatat niciodata sa vorbeasca, stapinea suficient de bine limbajul trupului cit sa atraga localnici pentru a se imperechea. Zana a adus pe lume mai multii copii, dintre care unii au fost crescuti de localnici. Cel putin unul dintre copii a fost omorit accidental de Zana, care a imbaiat pruncul intr-un riu aproape inghetat, considerind probabil ca acesta are acceasi rezistenta la frig. Copiii care au supravietuit aveau toti pielea inchisa la culoare, trasaturi negroide si erau neobisnuit de puternici, dar s-au integrat in comunitatea umana. Zana a murit in 1890, dar cel mai tinar dintre copiii sai a trait pina in 1954. Potrivit profesorului Boris Porchnev, de la Academia de Stiinte din Moscova, este posibil ca Zana sa fi fost o Alma, creatura salbatica despre care se crede ca ar trai in Asia Centrala, dar care se deosebeste de alte fiinte fabuloase, precum Yeti ori Sasquatch, prin aceea ca are o infatisare mai umana. In opinia academicianului rus, este posibil chiar ca Zana sa fi facut parte dintr-un clan de Oameni de Neanderthal supravietuit in mod misterios pina in zilele noastre. De altfel, in lumea stiintifica se discuta aprins daca neanderthalienii s-au imperecheat sau nu cu Homo Sapiens. Poate ca da, afirma Panchev, iar Zana ar fi ultimul caz cunoscut.
SALBATICII DIN CHINA
Salbatici primitivi exista si in China, in regiunile impadurite din centrul si sudul tarii. Localnicii ii numesc Yeren, salbaticii, iar relatarile despre aparitii ale acestor fiinte vin atit de la tarani simpli, cit si de la oameni de stiinta si functionari de partid. In 1940, biologul Wang Tselin declara ca a examinat personal trupul unui Yeren, ce fusese ucis in provincia Gansu. Potrivit spuselor sale, creatura era de sex feminin, masura 1,80 m si avea trasaturi ciudate, undeva intre om si maimuta. In 1950, geologul Fan Jingquan a relatat despre intilnirea cu o familie de salbatici, mama si fiu, in padurile din Shanxi. Cea mai ciudata relatare-marturie vine de la sase functionari guvernamentali, care au zarit o asemenea aratare pe o sosea din Hubei. Creatura a incercat sa fuga escaladind parapetul de la marginea soselei, dar a alunecat si a cazut inapoi. Prinsa in lumina farurilor, fiinta s-a ghemuit pe asfalt, fiind in cele din urma gonita cu o piatra de unul dintre oameni. Fiind vorba de persoane oficiale, povestea a fost considerata suficient de credibila pentru a se deschide o ancheta care nu a ajuns la nici o concluzie. Singura dovada palpabila a existentei acestor fiinte sint miinile si picioarele conservate ale unui animal necunoscut, prelevate de un profesor de biologie din Zhejiang, in 1957, cind o creatura salbatica a fost ucisa de niste tarani. Comunitatea stiintifica nu a putut stabili carei specii ii apartin ramasitele. Unii afirma ca ar putea fi ale unui Giganthopithecus, primate uriase despre care se crede ca traiau in China cu 300.000 de ani in urma.
MARUNTEII DIN SUMATRA
O alta specie de creaturi ce ar putea fi considerate supravietuitori ai unor fiinte umanoide primitive sint asa-numitii Orang-Pendek din Sumatra, Indonezia. Numele lor inseamna “om mic” si vine de la faptul ca inaltimea lor este descrisa ca fiind de pina la 1,50 m. Localnicii spun ca aceste creaturi merg aproape drept si au brate mai scurte decit maimutele. Pielea, roz-maronie, este acoperita cu o blana neagra, scurta pe trup, in timp ce capul este incadrat de o coama bogata. O dovada a existentei lor sint mulajele facute dupa urmele lasate in noroi, care arata ca au o talpa asemanatoare cu a omului, dar mai lata. Unele relatari afirma ca Orang-Pendek merg cu labele dispuse invers, cu degetele spre interior, amanunt ce poate fi intilnit si in alte descrieri ale unor oameni-maimuta din alte regiuni ale lumii. Localnicii spun ca stiu de secole despre existenta acestor fiinte si nu par a se teme de ele, deoarece sint blinde si ataca doar animale mici, cu care se hranesc. Prima marturie adusa de un european dateaza din 1910, cind vizitatorul a povestit ca s-a intilnit cu o creatura care alerga ca un om, foarte paroasa, dar a carui fata nu parea nici de om, nici de urangutan. Vinatorul olandez Van Herwaaden afirma, in 1923, ca s-a intilnit cu o fiinta care semana atit de tare cu un om incit nu a putut s-o impuste. In ultimele decenii, ziarista britanica Deborah Martyr si-a dedicat o mare parte din timp explorarii padurilor din regiune in cautarea creaturii primitive. Ea spune ca a vazut de trei ori misterioasa fiinta, ultima oara in 1997, insa nu a putut aduce dovezi in sprijinul afirmatiilor sale, singurele fotografii existente fiind prea intunecate pentru a fi elocvente.
MONSTRUL DIN LACUL FLATHEAD
Chiar si în lacul Flathead Lake in nordvestul Montanei pare sa traiasca un monstru. Acesta a fost oficial observat în anul 1989. Una din ultimele observari este din anul 1998 când un pescar si-a tras plasele din apele lacului. Când plasele au iesit la suprafata lacului acesta a observat o masa mare neagra care le-a urmarit o buna bucata de timp.Pescarului i-au sarit în ochi înotatoarele creaturii care aduceau cu acelea ale unui nisetru.
În total sunt semnalate 78 de observari. 25 dintre acestea descriu creatura ca un peste urias mai exact cu aceea a unui nisetru. Ceilalti observatori o descriu ca fiind de forma unui sarpe de cca 18 m lungime cu cocoase pe spinare si cu o piele neteda. Aici lucrurile devin interesante pentru ca faptura pare în acest caz sa fie un sarpe de mare (tinând cont de cocoasele de pe spinare si alte caracteristici) care cumva a ajuns în apele lacului. Tinând cont de majoritatea observatiilor nu poate fi vorba în nici un caz de un tipar urias. În afara de asta nu este prim semnalare a unei fapturi de forma unui sarpe în apele interioare din America de Nord.
OMUL-MOLIE
Aparitiile Omului-molie sunt asociate cu dezastrele si cu evenimentele marcante pentru istoria omenirii. Exista oameni care afirma ca au fost vizitati de Omul-Molie. Acesta le-a prevestit tot felul de intamplari care s-au prefigurat a fi de o deosebita importanta pentru evolutia unei tari sau a unei comunitati. Profetiile sale par sa aiba ca obiect un grup de oameni. Ele nu fac referire doar la o anumita persoana. Cei mai multi sunt de acord asupra faptului ca ciudata creatura inaripata vine din alta lume.
Cea mai raspandita ipoteza afirma ca Omul-Molie este o fiinta extraterestra. S-a observat ca, de cele mai multe ori, aparitia Omului-molie prefigureaza valurile de OZN-uri. Multi considera Omul-Molie ca fiind un vestitor al aparitiilor de tip OZN, astfel ca in literatura de specialitate, aceasta fiinta este incadrata la rasele de extraterestri.
O analiza mai atenta a trecutul aparitiilor de acest gen ne dezvaluie fapte care ar putea evidentia mai bine originea Omului-molie. Timp de 400 de ani orasul american New Jersey a fost bantuit de o creatura ciudata la care se face referire cu un nume sugestiv - diavolul din New Jersey. Mai bine de 2000 de martori au vorbit de-a lungul timpului despre aceasta creatura. Infatisarile care sunt atribuite diavolului din New Jersey se incadreaza intr-o gama larga, de la cea care aminteste de Omul-Molie, pana la cea a unui dragon. De fiecare data, insa, aceasta creatura apare ca fiind o fiinta inaripata. Diavolul din New Jersey a fost asociat cu Omul-Molie din zilele noastre.
In folclorul din Marea Britanie:
Exista multe referinte cu privire la fapturi care in fenomenologia paranormala poarta numele de spirite ale naturii. In Tara Galilor se vorbeste despre Cyhyraeth sau Kerherriighth, un spirit al naturii care prevesteste mortile colective datorate molimelor sau accidentelor. Alte entitati denumite si banshee, prevesteau moartea si apareau ca niste femei cu parul despletit care lacrimau in continuu. La evrei apare Mazikeen, niste spirite de oameni inaripati, barbasi si femei, care aveau un rol prevestitor. Asemanarea dintre Omul-Molie si Mazikeen este zdrobitoare.
In ocultism:
Spiritelor naturii li se atribuie diferite functii. Unele dintre acestea sunt spirite vestitoare. In toate culturile exista referinte asupra unor fiinte supranaturale care au un rol prevestitor. Odata cu trecerea timpului spiritele naturii isi modifica infatisarea si se adapteaza conditiilor si cadrului pe care il ofera folclorul local. Din analiza manifestarilor paranormale de acest gen se contureaza cea mai plauzibila ipoteza asupra Omului-Molie. Omul-Molie apare ca un spirit al naturii care se intalneste nu numai in mediul rural ci si in marile orase. Infatisarea sa actuala este in conformitate cu viziunea omului modern asupra unei fiintei inaripate.
INTALNIRI CU OMUL-MOLIE
Exista multe marturii care vorbesc despre omeni inaripati, care au fost vazuti in diverse locuri de pe Pamant. In folclorul unor popoare apar istorisiri despre oameni inzestrati cu aripi, care rapeau copiii sau a caror aparitie vestea imineta unor dezastre. In timpurile noastre, oamenii inaripati si-au facut aparitia in mod regulat si au dat nastere legendei Omului-molie.
Un om inaripat a fost vazut deasupra cartierului Brooklyn din New York la data de 7 septembrie 1887. Sunt putine detalii disponibile, dar o creatura asemanatoare a fost vazuta in septembrie 1880, nu departe de Coney Island, Statele Unite. A fost descris in New York Times, ca fiind ;un om cu aripi de liliac si cu picioare de broasca.
Urmatoarea aparitie a Omului-molie ne trimite in estul Rusiei, la Vladivostok.Pe 11 iulie, 1908, un om care mergea prin Muntii Sihote Alin a vazut niste urme ciudate pe pamant. Cainele sau a inceput sa se poarte straniu si se auzeau tropaituri printre tufisuri. Dupa mai multe minute, calatorul, care purta numele de V.K. Arseniev, a aruncat cateva pietre in directia ciudatei creaturi si a auzit sunetul unor batai de aripi. O musca uriasa si neagra a zburat deasupra raului. Din pacate, el nu a putut da mai multe detalii asupra ciudatei creaturi, datorita cetei care a persistat in acea zi. Mai tarziu, cand Arseniev le-a povestit localnicilor ce s-a intamplat, acestia au identificat creatura ca fiind un om care poate zbura.
Multi vanatori locali erau constenti de existenta acestei creaturi.
Un cuplu brazilian, sotii Reals, a avut sansa de a vedea din apropiere un om inaripat. La inceputul anilor `50, in timpul unei calatorii printr-o zona impadurita de langa Pelotas, au observat doua pasari gigantice in copaci. Cuplul s-a apropiat mai mult de ciudatele creaturi care au coborat pe pamant si au fost fost uimiti cand au sesizat ca acestea aratau ca niste oameni inaripati. Creaturile au sesizat prezenta lor si s-au ghemuit la Pamant pentru a nu putea fi vazute. Luiz de Rosario Real a vrut sa se apropie mai mult, dar sotia a insistat sa se intoarca acasa.
La data de 18 iunie 1953, in orasul Houston din Texas, Statele Unite, trei vecini au avut ocazia sa vada Omul-molie chiar in fata blocului in care locuiau. Doamna Hilda Walker a spus mai tarziu:Era noapte si eram prinsi intr-o discutie, cand am vazut o uriasa umbra pe Pamant. La inceput am crezut ca era reflectia marita a unui fluture de noapte. Apoi am vazut cum umbra se indrepta catre un copac. Am putut sa-l vad foarte clar. I-am vazut aripile indoite pana la genunchi. Era inconjurat de o lumina pala, argintie. Umbra Omului-molie a fost vazuta si de Howard Phillips si Judy Meyers. Acestia au descris-o ca fiind de forma unui om cu aripi de liliac. Era imbracat cu haine mulate pe corp de culoare gri sau negru. A stat timp de 30 de secunde pe ramurile copacului, apoi a disparut asemenea unui abur.
In iulie sau august 1969, trei marinari care de aflau de garda langa Da Nang, in Vietnam, au vazut o entitate bizara care zbura deasupra lor. Unul dintre ei, Earl Morrison, a povestit mai tarziu cum s-a intamplat:
Am vazut cu totii o creatura bizara care zbura pe cerul diminetii. S-a apropiat de noi. Era invaluita de o lumina ciudata si am fost socati cand am vazut ca ceea ce parea a fi doar un liliac era chiar o fiinta cu infatisare omeneasca. Arata ca o femeie neagra, dezbracata, cu aripi. Pielea si aripile erau negre, dar aveau o stralucire ciudata;. Cei trei au avut suficient timp sa vada ca femeia avea bratele, mainile si degetele unite cu aripile.
Omul-molie si-a facut aparitia si in anul 1986, inintea dezastrului de la Cernobal. Locuitorii din apropierea Cernobalului au povestit cum un om inaripat si-a facut aparitia de mai multe ori inaintea cumplitului accident. Aparitiile Omului-Molie par sa se intensifice, o data cu trecerea timpului. Omul-molie reprezinta unul dintre cele mai faimoase mituri ale omenirii.
In 1900, un ziar canadian din Victoria, Columbia Britanica, a publicat mai multe articole despre localnici care au vazut oameni-maimuta in paduri. Doua decenii mai tirziu, porfesorul canadian J.W. Burns a scris o multime de materiale despre gigantica aratare paroasa, popularizind termenul de Sasquatch, care ajunge celebru in Canada cu mult timp inainte ca relatarile despre existenta sa apara in SUA. Canadianul William Roe afirma, in 1955, ca s-a intilnit cu o femela Saquatch in timp ce se afla la vinatoare pe Muntele Mica din Columbia Britanica. Am simtit ca era o fiinta umana si mi-am dat seama ca nu mi-as ierta-o niciodata daca as impusca-o, a spus Roe. Atunci cind aceasta relatare a aparut in ziare, un batrin taietor de lemne a marturisit o intimplare cit se poate de stranie, pe care o tainuise timp de 30 de ani, de teama sa nu fie luat drept nebun. Albert Ostman a povestit ca, in 1924, a fost rapit de un Saquatch in timpul unei expeditii in zona Vancouver. Doua nopti la rind cineva i-a umblat in provizii, iar o calauza indiana l-a avertizat ca ar putea fi un Saquatch. Peste citeva nopti, Ostman a fost trezit brutal din somn, descoperind ca a fost inchis in sacul de dormit si ca este tirit prin padure. A fost un drum de cosmar, de vreo 30 km dupa aprecierea sa, si era cit pe-aci sa se sufoce in sac. Dupa mai multe ore de mers, sacul a fost trintit pe pamint, iar cind a iesit, taietorul de lemne s-a trezit inconjurat de patru fiinte paroase, ce parea sa alcatuiasca o familie - mama, tatal si doi copii. Capul familiei avea cam 2,40 m, era foarte solid si acoperit cu o blana neagra. Copiii, la rindul lor, aveau peste 2 m. Cei patru Sasquatch comunicau intre ei printr-un soi de limbaj inteligent si, desi nu i-au facut nici un rau, nu pareau dispusi sa-l lase sa plece. Birlogul lor se afla intr-o vale micuta, inconjurata de stinci, iar singura cale de acces era pazita de masculul adult. Ostaman a fost tinut in captivitate sase zile, timp in care a incercat sa se imprieteneasca cu baiatul-maimuta. Acesta parea foarte interesat de punguta cu tutun a strainului, ceea ce i-a dat o idee omului. El i-a intins adultului punga care si-a turnat intreg continutul in gura. Ingestia masiva de tutun i-a facut rau salbaticului, care s-a prabusit la pamint zvircolindu-se, ceea ce i-a dat prilejul lui Ostman s-o ia la fuga. Chiar daca a vorbit abia peste zeci de ani de la intimplarea propriu-zisa, cei care l-au auzit pe Ostman povestind au spus ca pensionarul parea de buna-credinta. Aceasta e cea mai detaliata relatare a intilnirii cu un Sasquatch, insa cea mai cunoscuta dovada a existentei sale este un film facut in padurile din California.
BESTIA DIN GEVAUDAN
În comparatie cu Yeti sau cu monstrul din Loch Ness sau cu Big Foot al americanilor, “Bestia din Gévaudan” a existat în realitate, rapoartele epocii aratînd ca au existat cel putin o suta treizeci de victime.
Pe 30 iunie 1764 o tînara este ucisa cu bestialitate, aproape de Langoge. Aceasta va fi prima victima a “Bestiei”. Vor urma alte femei si copii ucisi de o “Bestie” pe care localnicii vor începe sa o descrie ca pe un animal cu un cap mare, cu o dunga neagra pe spinare si cu o coada stufoasa. În Gévaudan, oamenii încep sa se obisnuiasca cu atacurile Bestiei, devenite foarte frecvente. Însa ferocitatea acestora - corpurile sunt mutilate, decapitate sau despicate, si mai ales faptul ca victimele erau numai femeile si copiii, nici un barbat de peste saisprezece ani nefiind atacat, îi fac sa creada ca Bestia îsi alege victimele mai ales din cauza “vulnerabilitatii lor”.
Sunt organizate numeroase campanii de vînatoare, în special de catre marchizul D’Apcher si contele De Mornagias, însa fara nici un rezultat. Foarte repede, vestile ajung la Paris, unde regele, ocupat de razboiul cu Anglia pentru cucerirea de noi teritorii în America, ofera o recompensa de 6000 de livre celui care va ucide Bestia. Încearca astfel sa puna capat zvonurilor care îi subminau autoritatea în regiune si puneau la îndoiala capacitatea sa de a guverna Franta. Acestei sume foarte mari se adauga doua mii de livre oferite de regiune Languedoc, si înca o mie de livre puse la dispozitie de episcopul de Mende, care, în decembrie 1764 invoca “mînia divina” pentru a explica atacurile Bestiei.
În februarie 1765, regele îl trimite pe gentilomul Normand Denneval, care are de ucis mai mult de o mie cinci sute de lupi care se ascund prin padurile din Gévaudan, si îl înlocuieste pe Duhamel, capitan de Dragoni, care organizase fara succes nenumarate campanii de vînatoare. Dar degeaba.
În septembrie, este rîndul lui Antoine de Beauterne, locotenent de vînatoare al regelui sa fie trimis în regiune. Acesta omoara un lup imens. Animalul va fi împaiat si trimis la Versailles ca un trofeu. Dar în 1766, Bestia ataca din nou.
La 18 iunie 1767, Jean Chastel, un om de prin partile locului, despre care se spune ca era vrajitor, dar si braconier, omoara ceea ce se crede a fi, în sfîrsit, Bestia, dar se dovedeste a fi de fapt, un simplu lup. Fapt e ca atacurile înceteaza.
Bestia nu a bîntuit regiunea Gevaudan decît trei ani, iar reputatia sa nu a trecut frontierele Frantei, însa misterul sau nu a fost niciodata elucidat si continua sa intrige istorici, cercetatori, oameni de stiinta. Au fost emise toate ipotezele posibile, inclusiv aceea a unui complot menit sa destabilizeze monarhia, a unei maimute evadate de la circ, care actiona cu ajutorul unei sabii (!), a unui vîrcolac sau chiar a unui extraterestru (!!). Oricît de fanteziste ar fi aceste ipoteze, acestea dovedesc ca teoria lupului ucigas nu a convins niciodata. Studii foarte serioase au dovedit ca topografia si executia crimelor exclud posibilitatea unui atac de lup. Si iata cum s-a nascut legenda “Bestiei din Gévaudan”.
MARTURII
Ce sa fie oare aceasta Bestie care bîntuie tinutul Gévaudan? Daca registrele bisericii sunt fidele în ceea ce priveste datele de deces, descrierile atacurilor ating supranaturalul, misterul, fantasmagoricul. Cum se poate face diferenta între ceea ce a fost vazut si ceea ce s-a crezut ca s-a vazut? Si ce sa mai spunem despre marturiile conform carora Bestia a desirat rochia victimei sau a vorbit la urechea victimei ? Sa fie oare niste perversi care îsi exorcizeaza proprii demoni si profita de credulitatea celorlalti?
ZANA ...............................
Mai putin cunoscuta, dar la fel de tulburatoare este povestea Zanei, femeia-maimuta, capturata in 1850 in regiunea Ochamchir din Georgia. Vinatorii au avut mult de furca pina sa prinda creatura salbatica, asemanatoare unei femei, dar si cu trasaturi specifice maimutelor. S-au mai auzit cazuri de copii crescuti alaturi de fiarele padurii, dar acestia pot fi usor recunoscuti prin trasaturile lor umane, doar comportamentul fiind animalic. In ceea ce o priveste pe Zana, ea avea brate, picioare si degete groase, un posterior masiv si era acoperita cu un par negru, ca o blana. Era foarte rezistenta la frig, detestind chiar spatiile incalzite. Comportarea sa era extrem de primitiva si salbatica. Zana era atit de rea incit, in primii ani, a fost tinuta intr-o cusca. Nu se cunosc foarte multe amanunte despre viata ei, dar dupa cit se pare, cu timpul, s-a mai imblinzit si a putut sa invete lucruri simple, cum ar fi sa macine porumbul. Desi nu a invatat niciodata sa vorbeasca, stapinea suficient de bine limbajul trupului cit sa atraga localnici pentru a se imperechea. Zana a adus pe lume mai multii copii, dintre care unii au fost crescuti de localnici. Cel putin unul dintre copii a fost omorit accidental de Zana, care a imbaiat pruncul intr-un riu aproape inghetat, considerind probabil ca acesta are acceasi rezistenta la frig. Copiii care au supravietuit aveau toti pielea inchisa la culoare, trasaturi negroide si erau neobisnuit de puternici, dar s-au integrat in comunitatea umana. Zana a murit in 1890, dar cel mai tinar dintre copiii sai a trait pina in 1954. Potrivit profesorului Boris Porchnev, de la Academia de Stiinte din Moscova, este posibil ca Zana sa fi fost o Alma, creatura salbatica despre care se crede ca ar trai in Asia Centrala, dar care se deosebeste de alte fiinte fabuloase, precum Yeti ori Sasquatch, prin aceea ca are o infatisare mai umana. In opinia academicianului rus, este posibil chiar ca Zana sa fi facut parte dintr-un clan de Oameni de Neanderthal supravietuit in mod misterios pina in zilele noastre. De altfel, in lumea stiintifica se discuta aprins daca neanderthalienii s-au imperecheat sau nu cu Homo Sapiens. Poate ca da, afirma Panchev, iar Zana ar fi ultimul caz cunoscut.
SALBATICII DIN CHINA
Salbatici primitivi exista si in China, in regiunile impadurite din centrul si sudul tarii. Localnicii ii numesc Yeren, salbaticii, iar relatarile despre aparitii ale acestor fiinte vin atit de la tarani simpli, cit si de la oameni de stiinta si functionari de partid. In 1940, biologul Wang Tselin declara ca a examinat personal trupul unui Yeren, ce fusese ucis in provincia Gansu. Potrivit spuselor sale, creatura era de sex feminin, masura 1,80 m si avea trasaturi ciudate, undeva intre om si maimuta. In 1950, geologul Fan Jingquan a relatat despre intilnirea cu o familie de salbatici, mama si fiu, in padurile din Shanxi. Cea mai ciudata relatare-marturie vine de la sase functionari guvernamentali, care au zarit o asemenea aratare pe o sosea din Hubei. Creatura a incercat sa fuga escaladind parapetul de la marginea soselei, dar a alunecat si a cazut inapoi. Prinsa in lumina farurilor, fiinta s-a ghemuit pe asfalt, fiind in cele din urma gonita cu o piatra de unul dintre oameni. Fiind vorba de persoane oficiale, povestea a fost considerata suficient de credibila pentru a se deschide o ancheta care nu a ajuns la nici o concluzie. Singura dovada palpabila a existentei acestor fiinte sint miinile si picioarele conservate ale unui animal necunoscut, prelevate de un profesor de biologie din Zhejiang, in 1957, cind o creatura salbatica a fost ucisa de niste tarani. Comunitatea stiintifica nu a putut stabili carei specii ii apartin ramasitele. Unii afirma ca ar putea fi ale unui Giganthopithecus, primate uriase despre care se crede ca traiau in China cu 300.000 de ani in urma.
MARUNTEII DIN SUMATRA
O alta specie de creaturi ce ar putea fi considerate supravietuitori ai unor fiinte umanoide primitive sint asa-numitii Orang-Pendek din Sumatra, Indonezia. Numele lor inseamna “om mic” si vine de la faptul ca inaltimea lor este descrisa ca fiind de pina la 1,50 m. Localnicii spun ca aceste creaturi merg aproape drept si au brate mai scurte decit maimutele. Pielea, roz-maronie, este acoperita cu o blana neagra, scurta pe trup, in timp ce capul este incadrat de o coama bogata. O dovada a existentei lor sint mulajele facute dupa urmele lasate in noroi, care arata ca au o talpa asemanatoare cu a omului, dar mai lata. Unele relatari afirma ca Orang-Pendek merg cu labele dispuse invers, cu degetele spre interior, amanunt ce poate fi intilnit si in alte descrieri ale unor oameni-maimuta din alte regiuni ale lumii. Localnicii spun ca stiu de secole despre existenta acestor fiinte si nu par a se teme de ele, deoarece sint blinde si ataca doar animale mici, cu care se hranesc. Prima marturie adusa de un european dateaza din 1910, cind vizitatorul a povestit ca s-a intilnit cu o creatura care alerga ca un om, foarte paroasa, dar a carui fata nu parea nici de om, nici de urangutan. Vinatorul olandez Van Herwaaden afirma, in 1923, ca s-a intilnit cu o fiinta care semana atit de tare cu un om incit nu a putut s-o impuste. In ultimele decenii, ziarista britanica Deborah Martyr si-a dedicat o mare parte din timp explorarii padurilor din regiune in cautarea creaturii primitive. Ea spune ca a vazut de trei ori misterioasa fiinta, ultima oara in 1997, insa nu a putut aduce dovezi in sprijinul afirmatiilor sale, singurele fotografii existente fiind prea intunecate pentru a fi elocvente.
MONSTRUL DIN LACUL FLATHEAD
Chiar si în lacul Flathead Lake in nordvestul Montanei pare sa traiasca un monstru. Acesta a fost oficial observat în anul 1989. Una din ultimele observari este din anul 1998 când un pescar si-a tras plasele din apele lacului. Când plasele au iesit la suprafata lacului acesta a observat o masa mare neagra care le-a urmarit o buna bucata de timp.Pescarului i-au sarit în ochi înotatoarele creaturii care aduceau cu acelea ale unui nisetru.
În total sunt semnalate 78 de observari. 25 dintre acestea descriu creatura ca un peste urias mai exact cu aceea a unui nisetru. Ceilalti observatori o descriu ca fiind de forma unui sarpe de cca 18 m lungime cu cocoase pe spinare si cu o piele neteda. Aici lucrurile devin interesante pentru ca faptura pare în acest caz sa fie un sarpe de mare (tinând cont de cocoasele de pe spinare si alte caracteristici) care cumva a ajuns în apele lacului. Tinând cont de majoritatea observatiilor nu poate fi vorba în nici un caz de un tipar urias. În afara de asta nu este prim semnalare a unei fapturi de forma unui sarpe în apele interioare din America de Nord.
OMUL-MOLIE
Aparitiile Omului-molie sunt asociate cu dezastrele si cu evenimentele marcante pentru istoria omenirii. Exista oameni care afirma ca au fost vizitati de Omul-Molie. Acesta le-a prevestit tot felul de intamplari care s-au prefigurat a fi de o deosebita importanta pentru evolutia unei tari sau a unei comunitati. Profetiile sale par sa aiba ca obiect un grup de oameni. Ele nu fac referire doar la o anumita persoana. Cei mai multi sunt de acord asupra faptului ca ciudata creatura inaripata vine din alta lume.
Cea mai raspandita ipoteza afirma ca Omul-Molie este o fiinta extraterestra. S-a observat ca, de cele mai multe ori, aparitia Omului-molie prefigureaza valurile de OZN-uri. Multi considera Omul-Molie ca fiind un vestitor al aparitiilor de tip OZN, astfel ca in literatura de specialitate, aceasta fiinta este incadrata la rasele de extraterestri.
O analiza mai atenta a trecutul aparitiilor de acest gen ne dezvaluie fapte care ar putea evidentia mai bine originea Omului-molie. Timp de 400 de ani orasul american New Jersey a fost bantuit de o creatura ciudata la care se face referire cu un nume sugestiv - diavolul din New Jersey. Mai bine de 2000 de martori au vorbit de-a lungul timpului despre aceasta creatura. Infatisarile care sunt atribuite diavolului din New Jersey se incadreaza intr-o gama larga, de la cea care aminteste de Omul-Molie, pana la cea a unui dragon. De fiecare data, insa, aceasta creatura apare ca fiind o fiinta inaripata. Diavolul din New Jersey a fost asociat cu Omul-Molie din zilele noastre.
In folclorul din Marea Britanie:
Exista multe referinte cu privire la fapturi care in fenomenologia paranormala poarta numele de spirite ale naturii. In Tara Galilor se vorbeste despre Cyhyraeth sau Kerherriighth, un spirit al naturii care prevesteste mortile colective datorate molimelor sau accidentelor. Alte entitati denumite si banshee, prevesteau moartea si apareau ca niste femei cu parul despletit care lacrimau in continuu. La evrei apare Mazikeen, niste spirite de oameni inaripati, barbasi si femei, care aveau un rol prevestitor. Asemanarea dintre Omul-Molie si Mazikeen este zdrobitoare.
In ocultism:
Spiritelor naturii li se atribuie diferite functii. Unele dintre acestea sunt spirite vestitoare. In toate culturile exista referinte asupra unor fiinte supranaturale care au un rol prevestitor. Odata cu trecerea timpului spiritele naturii isi modifica infatisarea si se adapteaza conditiilor si cadrului pe care il ofera folclorul local. Din analiza manifestarilor paranormale de acest gen se contureaza cea mai plauzibila ipoteza asupra Omului-Molie. Omul-Molie apare ca un spirit al naturii care se intalneste nu numai in mediul rural ci si in marile orase. Infatisarea sa actuala este in conformitate cu viziunea omului modern asupra unei fiintei inaripate.
INTALNIRI CU OMUL-MOLIE
Exista multe marturii care vorbesc despre omeni inaripati, care au fost vazuti in diverse locuri de pe Pamant. In folclorul unor popoare apar istorisiri despre oameni inzestrati cu aripi, care rapeau copiii sau a caror aparitie vestea imineta unor dezastre. In timpurile noastre, oamenii inaripati si-au facut aparitia in mod regulat si au dat nastere legendei Omului-molie.
Un om inaripat a fost vazut deasupra cartierului Brooklyn din New York la data de 7 septembrie 1887. Sunt putine detalii disponibile, dar o creatura asemanatoare a fost vazuta in septembrie 1880, nu departe de Coney Island, Statele Unite. A fost descris in New York Times, ca fiind ;un om cu aripi de liliac si cu picioare de broasca.
Urmatoarea aparitie a Omului-molie ne trimite in estul Rusiei, la Vladivostok.Pe 11 iulie, 1908, un om care mergea prin Muntii Sihote Alin a vazut niste urme ciudate pe pamant. Cainele sau a inceput sa se poarte straniu si se auzeau tropaituri printre tufisuri. Dupa mai multe minute, calatorul, care purta numele de V.K. Arseniev, a aruncat cateva pietre in directia ciudatei creaturi si a auzit sunetul unor batai de aripi. O musca uriasa si neagra a zburat deasupra raului. Din pacate, el nu a putut da mai multe detalii asupra ciudatei creaturi, datorita cetei care a persistat in acea zi. Mai tarziu, cand Arseniev le-a povestit localnicilor ce s-a intamplat, acestia au identificat creatura ca fiind un om care poate zbura.
Multi vanatori locali erau constenti de existenta acestei creaturi.
Un cuplu brazilian, sotii Reals, a avut sansa de a vedea din apropiere un om inaripat. La inceputul anilor `50, in timpul unei calatorii printr-o zona impadurita de langa Pelotas, au observat doua pasari gigantice in copaci. Cuplul s-a apropiat mai mult de ciudatele creaturi care au coborat pe pamant si au fost fost uimiti cand au sesizat ca acestea aratau ca niste oameni inaripati. Creaturile au sesizat prezenta lor si s-au ghemuit la Pamant pentru a nu putea fi vazute. Luiz de Rosario Real a vrut sa se apropie mai mult, dar sotia a insistat sa se intoarca acasa.
La data de 18 iunie 1953, in orasul Houston din Texas, Statele Unite, trei vecini au avut ocazia sa vada Omul-molie chiar in fata blocului in care locuiau. Doamna Hilda Walker a spus mai tarziu:Era noapte si eram prinsi intr-o discutie, cand am vazut o uriasa umbra pe Pamant. La inceput am crezut ca era reflectia marita a unui fluture de noapte. Apoi am vazut cum umbra se indrepta catre un copac. Am putut sa-l vad foarte clar. I-am vazut aripile indoite pana la genunchi. Era inconjurat de o lumina pala, argintie. Umbra Omului-molie a fost vazuta si de Howard Phillips si Judy Meyers. Acestia au descris-o ca fiind de forma unui om cu aripi de liliac. Era imbracat cu haine mulate pe corp de culoare gri sau negru. A stat timp de 30 de secunde pe ramurile copacului, apoi a disparut asemenea unui abur.
In iulie sau august 1969, trei marinari care de aflau de garda langa Da Nang, in Vietnam, au vazut o entitate bizara care zbura deasupra lor. Unul dintre ei, Earl Morrison, a povestit mai tarziu cum s-a intamplat:
Am vazut cu totii o creatura bizara care zbura pe cerul diminetii. S-a apropiat de noi. Era invaluita de o lumina ciudata si am fost socati cand am vazut ca ceea ce parea a fi doar un liliac era chiar o fiinta cu infatisare omeneasca. Arata ca o femeie neagra, dezbracata, cu aripi. Pielea si aripile erau negre, dar aveau o stralucire ciudata;. Cei trei au avut suficient timp sa vada ca femeia avea bratele, mainile si degetele unite cu aripile.
Omul-molie si-a facut aparitia si in anul 1986, inintea dezastrului de la Cernobal. Locuitorii din apropierea Cernobalului au povestit cum un om inaripat si-a facut aparitia de mai multe ori inaintea cumplitului accident. Aparitiile Omului-Molie par sa se intensifice, o data cu trecerea timpului. Omul-molie reprezinta unul dintre cele mai faimoase mituri ale omenirii.
Magia si Vrajitoare Adevarate
magie si vrajitoare
Ultima vrajitoare a Europei
-- Spaimele si superstitiile oamenilor au alimentat in permanenta vanatorile de vrajitoare atat de frecvente in Europa Evului Mediu si soldate cu executia multor femei nevinovate. Pe batranul continent, ultima condamnarea la moarte pentru practicarea vrajitoriei a avut loc in urma cu 200 de ani, in Elvetia, unde Anna Goeldi a fost executata prin decapitare. Moartea tinerei femei ii bantuie inca pe locuitorii din cantonul Glarus care au solicitat, prin reprezentantul lor in Parlament, reabilitarea sarmanei victime.
Dar cine vrea sa patrunda povestea tinerei acuzate de vrajitorie trebuie sa aiba o imagine cat mai clara despre micul canton elvetian, unde muntii par uniti cu cerul iar timpul parca s-a oprit in loc.
Aici a poposit Anna Goeldi in 1765, cautandu-si de lucru ca menajera. In spritul conservarii traditiilor, atat de specific acestei zone, una din casele in care a muncit tanara femeie exista inca. Este un imobil impunator, dar elegant, cu o intrare imensa si care are zugravite pe unul din peretii exteriori blazoanele familiilor nobiliare din Glarus care a locuit-o. Aceasta casa a marcat intr-un fel destinul tragic al Annei Goeldi.
Tanara a fost angajata de Jakob Tschudi, magistrat cu o cariera politica aflata in ascensiune. Conform unei relatari existente la arhiva, Anna Goeldi era bruneta, cu ochi caprui, inalta, bine proportionata si avea pielea trandafirie. Frumoasele ei trasaturi nu au trecut neobservate de stapanul sau. Totul bine si frumos vreme de 17 ani, pana intr-o dimineata cand una din fiicele familiei Tschudi anunta ca a gasit un ac in laptele sau. Doua zile mai tarziu, alte ace sunt descoperite in paine iar banuielile se indreapta impotriva Annei, care este acuzata de practicarea vrajitoriei. Intr-o prima faza, tanara reuseste sa evite incarcerarea, fugind, dar este prinsa si predata autoritatilor din Glarus, dupa ce in ziarul local "Neue Zürcher Zeitung" este publicat, la 25 februarie 1782, un anunt care ofera o recompensa de 100 de coroane celui care reuseste s-o gaseasca.
Pe 18 iunie 1782 este arestata, "marturisind" sub tortura ca a incheiat un pact cu Diavolul, care i-a aparut sub chipul unui caine negru. Desi isi retrage marturisirea dupa incheierea torturii, Anna este condamnata la moarte. Doua saptamani mai tarziu este dusa in piata publica si decapitata.
Vrajitorie, adulter si crima
Trimiterea ei la moarte nu s-a petrecut ca in cazul altor femei, acuzate de vrajitorie, in Evul Mediu, ci in plin Iluminism. Oficial, ea a fost condamnata la moarte pentru uciderea celui de-al doilea copil al sau, la scurt dupa nastere. Se presupune ca tatal copilului era nimeni altul decat Jakob Tschudi. Pe parcursul procesului, tribunalul a dorit sa evite mentionarea acuzatiei de vrajitorie, considerata deja depasita la acea vreme. Din acelasi motiv, o parte din documentele procesului au fost distruse.
Astazi insa Walter Hauser, un ziarist local, este convins ca Anna nu a murit din cauza prejudecatilor si mentalitatilor comunitatii traditionaliste din Glarus. Dupa ce a analizat cu minutiozitate documentele existente in arhiva locala, ziaristul a ajuns la concluzia ca in spatele mortii premature a Annei Goeldi se ascunde altceva, mult mai banal. "Jakob Tschudi avea o relatie extraconjugala cu Anna Goeldi. Dupa ce a fost concediata, femeia a amenintat ca dezvaluie intreaga poveste.
Pe vremea aceea, adulterul era pedepsit de lege. Barbatul se temea ca va pierde tot daca intreaga poveste iese la iveala", spune jurnalistul Walter Hauser. Totusi, la 1782, in Glarus vrajitoria era pedepsita de lege.
Ziaristul elvetian considera procesul si executia Annei o "crima judiciara". "La 1782, oamenii cu educatie nu mai credeau in vrajitorie sau chestii de genul asta (...) Anna reprezenta insa o amenintarea la adresa unor oameni puternici. Au dorit sa se descotoroseasca de ea si din acest motiv au inventat povestea cu vrajitoria. Era modalitatea legala de a o ucide", precizeaza acesta.
Fritz Schiesser, reprezentantul cantonului Glarus in Parlamentul elvetian, considera ca este timpul ca aceasta eroare a justitiei sa fie recunoscuta in mod oficial. "Toata lumea stie ca ce s-a petrecut atunci a fost o eroare enorma. Trebuie sa facem acest ultim pas si sa recunoastem oficial", a precizat Schiesser.
In ciuda acestor demersuri, reabilitarea oficiala a Annei Goeldi treneaza. "Nu cred ca oamenii de azi trebuie sa dea socoteala pentru greselile din trecut", spune un localnic din Glarus. Un argument folosit de Elvetia si cu alte ocazii.
"Am fost ultima tara din Europa care a executat o femeie pentru vrajitorie", spune cu tristete jurnalistul Walter Hauser. "Este o pata pe istoria noastra si trebuie sa facem ceva s-o stergem", adauga el. Ce ironie a sortii! Dupa executia Annei, oamenii din Glarus au incercat sa ascunda cele intamplate, temandu-se de ce va spune restul lumii. Acum, dupa 225 de ani, trista poveste a acestei femei ii bantuie din nou.
Despre Vremea Vrajitoarelor:
Jan Guillou porneste pe lungul fir al istoriei de la arderea vrajitoarelor pe rug, in trecut, pana la panica care inconjoara in prezent asa-zisele orgii satanice si sacrificiile in masa. In secolul XVII, peste 1.000 de femei nordice au fost arse pe rug sub acuzatia de vrajitorie. Erau nevinovate, dar au fost condamnate la moarte dupa o serie de legi bazate pe Vechiul Testament care fusesera adoptate la inceputul secolului. Sute de oameni au marturisit nelegiuiri pe care nu le comisesera si au fost executati. Acest serial spune povestea felului cum un eveniment aparent nesemnificativ a devenit catalizatorul unuia dintre cele mai intunecate capitole din istoria nordica ? procesele vrajitoarelor ? si ne arata cum teama ce inconjura vrajitoria s-a raspandit in toata Suedia, care a fost rolul jucat de Biserica, cine le-a aparat pe vrajitoare si ce anume i-a facut pe oameni sa inceapa sa se indoiasca de ceea ce se intampla in numele religiei.
Magia este capacitatea de a manipula energiile.
Absolut tot ceea ce ne inconjoara este energie concentrata. Fiintele vii, viata insasi, fiintele moarte, sufletele lor, si chiar si obiectele nevii. In afara de acestea mai sunt si energiile de suport, demonstrate fizic, cum ar fi magnetismul, electricitatea, si multe altele.
Dupa cum am precizat, energia concentrata poate da nastere spiritelor (sufletelor).
Magia se poate folosi de oricare din aceste energii. de exemplu: telechinezia (care este tot o forma de magie) foloseste magnetismul, telepatia (tot o forma de magie) foloseste energia transformata in unde cerebrale, alte tipuri de magie folosesc spiritele, care au puterea de a intervenii in anumite cazuri, acolo unde le este permis.
ATENTIE!!! Magia nu este o joaca. Dak nu stii ce faci, atunci mai bine stai in banca ta.
Inca de la inceputurile magiei, oamenii studiau timp indelungat acea latura pe care vroiau sa o practice, precum si notiunile de baza ale celorlalte, timp de ani de zile. Elementalistii stateau si studiau cele 4 elemente ale naturii ani de zile, si chiar si dupa ce ajungeau vrajitori puternici, ei tot aveau goluri.
In afara de latura care te intereseaza, trebuie sa mai studiezi si anumite chetsii de baza: astrologie, alchimie si altele.
Avantajele sunt discutabile, asta depinzand de felul in care folosesti magia.
Acestea fiind spuse, astept persoanele care au ceva de adaugat, si pe cele care au ceva de intrebat, sa posteze in continuare pe acest topic.
Fiecare particularitate care este folosita intr-un ritual , spell , sau orice altceva asemanator , contextul in care este plasat trebuie specificat in detalii , pentru ca datorita acestor detalii cea ce voi incercati , isi alege tinta / scopul
Dar daca unu sau mai multe din aceste detalii sunt prost interpretate sau puse gresit , poate avea un rezultat catastrofal nu numai pentru scopul sau destinatia acestui "spell" dar cat si pentru practicant .
Legendarele mistere legate de asa-zisele " Initieri " in a devenii "Cleric" in asa ceva se rezumau strict la baza acestor detalii pe care multi le rateaza si pe urma multi se intreaba ce nu a mers ?
Dar si energia necesara pentru aceste "spell-uri" creste direct proportional cu cat de puternica este spell-ul pe care incercati sa il puneti in practica .
Daca puterea pe care o aveti este prea slaba/mica pentru a alimenta spell-ul atunci cineva va fi prajit , structural devenind o "leguma vesela" ( sau o persoana caruia structura neuronal-cerebral a fost si este grav avariata )
Si din cate s-a intamplat pana acum doar practicantul a avut de suferit de pe urma acestei neintelegeri universale privind direct practicantul si Spell-ul pe care incerca sa il produca .
Daca puterea acordata unui spell de "Low Range" atunci exista posibilitatea unui "burst" o combustie interna la nivel energetic a carui efecte secundare pot fi observate cat si pe Practicant cat si pe Destinatar.....
Deseori efectele secundare nu sunt prea placute .
Eu cea ce incerc sa va arat este ca oricine poate sa incerce , dar insa foarte putini or sa reuseasca . Si asta nu este o joaca , pentru ca punerea in aplicare a acestor "misticisme" care au la baza energia polaric corporala , sunt intradevar foarte greu de stapanit .
Si deseori tind sa produca un inevitabil greu de calculat , ale carui rezultate sunt deseori ........ devastatoare .
Acesta fiind unu dintre motivele pentru care "magia" s-a restrans si s-a pus sub lacat .
Dar mai presus de toate , ca sa le poti face cu adevarat , mai intai trebuie sa le intelegi pe ele , apoi pe tine insuti , si dupa acea sa intelegi ca cea ce te inconjoara este "direct proportional" cu tine insuti'
Daca intelegi asta poti incerca ,
Dar daca nu , atunci poti murii incercand ....
-- Spaimele si superstitiile oamenilor au alimentat in permanenta vanatorile de vrajitoare atat de frecvente in Europa Evului Mediu si soldate cu executia multor femei nevinovate. Pe batranul continent, ultima condamnarea la moarte pentru practicarea vrajitoriei a avut loc in urma cu 200 de ani, in Elvetia, unde Anna Goeldi a fost executata prin decapitare. Moartea tinerei femei ii bantuie inca pe locuitorii din cantonul Glarus care au solicitat, prin reprezentantul lor in Parlament, reabilitarea sarmanei victime.
Dar cine vrea sa patrunda povestea tinerei acuzate de vrajitorie trebuie sa aiba o imagine cat mai clara despre micul canton elvetian, unde muntii par uniti cu cerul iar timpul parca s-a oprit in loc.
Aici a poposit Anna Goeldi in 1765, cautandu-si de lucru ca menajera. In spritul conservarii traditiilor, atat de specific acestei zone, una din casele in care a muncit tanara femeie exista inca. Este un imobil impunator, dar elegant, cu o intrare imensa si care are zugravite pe unul din peretii exteriori blazoanele familiilor nobiliare din Glarus care a locuit-o. Aceasta casa a marcat intr-un fel destinul tragic al Annei Goeldi.
Tanara a fost angajata de Jakob Tschudi, magistrat cu o cariera politica aflata in ascensiune. Conform unei relatari existente la arhiva, Anna Goeldi era bruneta, cu ochi caprui, inalta, bine proportionata si avea pielea trandafirie. Frumoasele ei trasaturi nu au trecut neobservate de stapanul sau. Totul bine si frumos vreme de 17 ani, pana intr-o dimineata cand una din fiicele familiei Tschudi anunta ca a gasit un ac in laptele sau. Doua zile mai tarziu, alte ace sunt descoperite in paine iar banuielile se indreapta impotriva Annei, care este acuzata de practicarea vrajitoriei. Intr-o prima faza, tanara reuseste sa evite incarcerarea, fugind, dar este prinsa si predata autoritatilor din Glarus, dupa ce in ziarul local "Neue Zürcher Zeitung" este publicat, la 25 februarie 1782, un anunt care ofera o recompensa de 100 de coroane celui care reuseste s-o gaseasca.
Pe 18 iunie 1782 este arestata, "marturisind" sub tortura ca a incheiat un pact cu Diavolul, care i-a aparut sub chipul unui caine negru. Desi isi retrage marturisirea dupa incheierea torturii, Anna este condamnata la moarte. Doua saptamani mai tarziu este dusa in piata publica si decapitata.
Vrajitorie, adulter si crima
Trimiterea ei la moarte nu s-a petrecut ca in cazul altor femei, acuzate de vrajitorie, in Evul Mediu, ci in plin Iluminism. Oficial, ea a fost condamnata la moarte pentru uciderea celui de-al doilea copil al sau, la scurt dupa nastere. Se presupune ca tatal copilului era nimeni altul decat Jakob Tschudi. Pe parcursul procesului, tribunalul a dorit sa evite mentionarea acuzatiei de vrajitorie, considerata deja depasita la acea vreme. Din acelasi motiv, o parte din documentele procesului au fost distruse.
Astazi insa Walter Hauser, un ziarist local, este convins ca Anna nu a murit din cauza prejudecatilor si mentalitatilor comunitatii traditionaliste din Glarus. Dupa ce a analizat cu minutiozitate documentele existente in arhiva locala, ziaristul a ajuns la concluzia ca in spatele mortii premature a Annei Goeldi se ascunde altceva, mult mai banal. "Jakob Tschudi avea o relatie extraconjugala cu Anna Goeldi. Dupa ce a fost concediata, femeia a amenintat ca dezvaluie intreaga poveste.
Pe vremea aceea, adulterul era pedepsit de lege. Barbatul se temea ca va pierde tot daca intreaga poveste iese la iveala", spune jurnalistul Walter Hauser. Totusi, la 1782, in Glarus vrajitoria era pedepsita de lege.
Ziaristul elvetian considera procesul si executia Annei o "crima judiciara". "La 1782, oamenii cu educatie nu mai credeau in vrajitorie sau chestii de genul asta (...) Anna reprezenta insa o amenintarea la adresa unor oameni puternici. Au dorit sa se descotoroseasca de ea si din acest motiv au inventat povestea cu vrajitoria. Era modalitatea legala de a o ucide", precizeaza acesta.
Fritz Schiesser, reprezentantul cantonului Glarus in Parlamentul elvetian, considera ca este timpul ca aceasta eroare a justitiei sa fie recunoscuta in mod oficial. "Toata lumea stie ca ce s-a petrecut atunci a fost o eroare enorma. Trebuie sa facem acest ultim pas si sa recunoastem oficial", a precizat Schiesser.
In ciuda acestor demersuri, reabilitarea oficiala a Annei Goeldi treneaza. "Nu cred ca oamenii de azi trebuie sa dea socoteala pentru greselile din trecut", spune un localnic din Glarus. Un argument folosit de Elvetia si cu alte ocazii.
"Am fost ultima tara din Europa care a executat o femeie pentru vrajitorie", spune cu tristete jurnalistul Walter Hauser. "Este o pata pe istoria noastra si trebuie sa facem ceva s-o stergem", adauga el. Ce ironie a sortii! Dupa executia Annei, oamenii din Glarus au incercat sa ascunda cele intamplate, temandu-se de ce va spune restul lumii. Acum, dupa 225 de ani, trista poveste a acestei femei ii bantuie din nou.
Despre Vremea Vrajitoarelor:
Jan Guillou porneste pe lungul fir al istoriei de la arderea vrajitoarelor pe rug, in trecut, pana la panica care inconjoara in prezent asa-zisele orgii satanice si sacrificiile in masa. In secolul XVII, peste 1.000 de femei nordice au fost arse pe rug sub acuzatia de vrajitorie. Erau nevinovate, dar au fost condamnate la moarte dupa o serie de legi bazate pe Vechiul Testament care fusesera adoptate la inceputul secolului. Sute de oameni au marturisit nelegiuiri pe care nu le comisesera si au fost executati. Acest serial spune povestea felului cum un eveniment aparent nesemnificativ a devenit catalizatorul unuia dintre cele mai intunecate capitole din istoria nordica ? procesele vrajitoarelor ? si ne arata cum teama ce inconjura vrajitoria s-a raspandit in toata Suedia, care a fost rolul jucat de Biserica, cine le-a aparat pe vrajitoare si ce anume i-a facut pe oameni sa inceapa sa se indoiasca de ceea ce se intampla in numele religiei.
Magia este capacitatea de a manipula energiile.
Absolut tot ceea ce ne inconjoara este energie concentrata. Fiintele vii, viata insasi, fiintele moarte, sufletele lor, si chiar si obiectele nevii. In afara de acestea mai sunt si energiile de suport, demonstrate fizic, cum ar fi magnetismul, electricitatea, si multe altele.
Dupa cum am precizat, energia concentrata poate da nastere spiritelor (sufletelor).
Magia se poate folosi de oricare din aceste energii. de exemplu: telechinezia (care este tot o forma de magie) foloseste magnetismul, telepatia (tot o forma de magie) foloseste energia transformata in unde cerebrale, alte tipuri de magie folosesc spiritele, care au puterea de a intervenii in anumite cazuri, acolo unde le este permis.
ATENTIE!!! Magia nu este o joaca. Dak nu stii ce faci, atunci mai bine stai in banca ta.
Inca de la inceputurile magiei, oamenii studiau timp indelungat acea latura pe care vroiau sa o practice, precum si notiunile de baza ale celorlalte, timp de ani de zile. Elementalistii stateau si studiau cele 4 elemente ale naturii ani de zile, si chiar si dupa ce ajungeau vrajitori puternici, ei tot aveau goluri.
In afara de latura care te intereseaza, trebuie sa mai studiezi si anumite chetsii de baza: astrologie, alchimie si altele.
Avantajele sunt discutabile, asta depinzand de felul in care folosesti magia.
Acestea fiind spuse, astept persoanele care au ceva de adaugat, si pe cele care au ceva de intrebat, sa posteze in continuare pe acest topic.
Fiecare particularitate care este folosita intr-un ritual , spell , sau orice altceva asemanator , contextul in care este plasat trebuie specificat in detalii , pentru ca datorita acestor detalii cea ce voi incercati , isi alege tinta / scopul
Dar daca unu sau mai multe din aceste detalii sunt prost interpretate sau puse gresit , poate avea un rezultat catastrofal nu numai pentru scopul sau destinatia acestui "spell" dar cat si pentru practicant .
Legendarele mistere legate de asa-zisele " Initieri " in a devenii "Cleric" in asa ceva se rezumau strict la baza acestor detalii pe care multi le rateaza si pe urma multi se intreaba ce nu a mers ?
Dar si energia necesara pentru aceste "spell-uri" creste direct proportional cu cat de puternica este spell-ul pe care incercati sa il puneti in practica .
Daca puterea pe care o aveti este prea slaba/mica pentru a alimenta spell-ul atunci cineva va fi prajit , structural devenind o "leguma vesela" ( sau o persoana caruia structura neuronal-cerebral a fost si este grav avariata )
Si din cate s-a intamplat pana acum doar practicantul a avut de suferit de pe urma acestei neintelegeri universale privind direct practicantul si Spell-ul pe care incerca sa il produca .
Daca puterea acordata unui spell de "Low Range" atunci exista posibilitatea unui "burst" o combustie interna la nivel energetic a carui efecte secundare pot fi observate cat si pe Practicant cat si pe Destinatar.....
Deseori efectele secundare nu sunt prea placute .
Eu cea ce incerc sa va arat este ca oricine poate sa incerce , dar insa foarte putini or sa reuseasca . Si asta nu este o joaca , pentru ca punerea in aplicare a acestor "misticisme" care au la baza energia polaric corporala , sunt intradevar foarte greu de stapanit .
Si deseori tind sa produca un inevitabil greu de calculat , ale carui rezultate sunt deseori ........ devastatoare .
Acesta fiind unu dintre motivele pentru care "magia" s-a restrans si s-a pus sub lacat .
Dar mai presus de toate , ca sa le poti face cu adevarat , mai intai trebuie sa le intelegi pe ele , apoi pe tine insuti , si dupa acea sa intelegi ca cea ce te inconjoara este "direct proportional" cu tine insuti'
Daca intelegi asta poti incerca ,
Dar daca nu , atunci poti murii incercand ....
Locatii Bantuite
locatii bantuite
Un loc bantuit este cel in care se crede ca este un loc de intalnire al aparitiilor supranaturale sau al fenomenelor paranormale. Un loc bantuit adaposteste fantome, vampiri si alte spirite rele. Locurile bantuite adapostesc de cele mai multe ori spiritele celor morti, care sunt obisnuiti de-ai locurilor respective. Prezenta acestor fenomene paranormale este de cele mai multe ori asociata cu evenimente tragice si violente care s-au petrecut in acele locuri, evenimente precum moartea, accidente fatale, suicid.
In multe culturi inca mai exista aceasta credinta: ca sufletul celor morti continua sa ramana in locurile in care au trait pentru o perioada de timp. Spiritele celor care au murit au au trecut in partea intunecata a existentei si au ramas blocate pe locurile in care memoria si energia acestora este foarte puternica.
Spiritele despre care se spune ca bantuie anumite locuri, sunt de cele mai multe ori galagioase, apar frecvent in fata anumitor persoane, muta sau arunca cu obiecte fizice dintr-o incapere.
Iata si cateva dintre locurile despre care se spune ca sunt cele mai incarcate de prezente supranaturale:
ThunderbirdLodgeCabana Thunderbird, Nevada
Cabana a fost contruita de George Whittell in 1936. “Casa jocurilor de noroc” este una dintre putinele case in care “baietii petrecareti” veneau ca sa joace carti, sa fumezi trabucuri si sa se bucure de compania femeilor rafinate. Un tunel inspaimantator face legatura intre casa principala si Card House. Cabana se crede a fi bantuita si exista senzatia ca timpul s-a oprit in timp. Fantome ale lui Frank Sinatra, Sammy Davis Jr si Marilyn Monroe sunt cateva in care vizitatorii acestui loc cred ca exista.
leapcastleLeap Castle Offaly, Irlanda
Se spune ca mai mult de 20 de spirite bantuie acest castel irlandez din secolul al XIV-lea. Un spirit malefic salajluieste in acest loc uitat de lume si este cunoscut ca fiind foarte periculos si atacul sau este fatal daca este provocat. A fost vazut atat in interiorul cat si in afara castelului. Castelul, descoperit in anul 1900 de catre muncitori, era plin de schelete ingramadite unele peste altele. Se crede ca prizonierii adusi aici erau impinsi catre o trapa, iar de acolo cadeau intr-o tepusa montata dedesubt.
Castelul mai este cunoscut si sub numele de “Biserica insangerata” si se presupune ca un razboinic si-ar fi ucis aici fratele. De asemenea stafia unui preot este vazuta alergand prin fata usii capelei. In prezent, acest castel nu este deschis publicului.
whaleyhouseCasa Whaley, San Diego
Casa Whaley este una dintre cele mai bantuite case din America. Casa a avut numeroase intrebuintari: casa privata, tribunal, teatru. Sinuciderea lui Violet Whaley in 1885 i-a afectat profund pe Thomas si Anna Whaley, care s-au mutat imediat. Aceste evenimente, ca si numeroasele spanzurari care au avut loc aici in trecut, au incarcat locul cu o atmosfera de mister, paranormal si intuneric.
Martorii spun ca acest loc este bantuit si ca cel mai adesea fantomele vechilor proprietari, Thomas si Anna Whaley, sunt vazute dand ocol cladirii. De asemenea si alte lucruri ciudate sunt prezente aici: locuri reci, fum de tigara, parfumuri necunoscute, aparitii luminoase.
Venetia, Italia
venetiaSe presupune ca acest oras este unul dintre cele mai bantuite orase din Europa. Este vorba de Venetia pe care turistii nu stiu, ci doar partea intunecata a acestui oras declarat ca unul dintre cele mai romantice. Numeroasele stradute inguste si intunecate ale orasui sunt adevarate capcane ale timpul, mai ales dupa apusul soarelui. Exista numeroase locatii in care poti vedea literalmente fantome care se intind pe fatada vechilor cladiri si care dispar imediat ce si-au dat seama ca au fost observate.
Insula fara Intoarcere este un loc care da fiori pe sina spinarii chiar si localnicilor, fie zi fie noapte, si nu indraznesc sa se aventureze in acest loc al groazei, unde voci si sinistre si psi sunt intalnite permanent.
Poyeglia este o alta insula care adaposteste cadavre ale celor care au murit de ciuma. Accesul publicului este interzis in aceste si, cu toate ca pe insula exista un spital, medicii care s-au intors de acolo spun ca au fost cu adevarat terifiati de ceea ce au gasit acolo.
MichanBiserica Sfantul Michan din Dublin, Irlanda
Numita dupa un preot danez, biserica Sf. Michan a fost mai bine de 500 de ani singura parohie din nordul Dublin-ului. Fondata in anul 1095 de catre o colonie daneza, biserica este cu siguranta una dintre cele mai bantuite locuri din Dublin.
Orga din aceasta biserica este cea mai veche din intreaga Irlanda si este inca in functiune. Se spune ca insusi Handel ar fi compus celebra sa opera "Messiah" la aceasta orga. In pivnita acestei biserici se gasesc numeroase cadavre mumifiate, apartinand celor care incalcau legea. Printre mormanele de cosgiuce se gasesc si numeroase cadavre ale unor calugarite.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)